Să fii mamă a doi copii…

Zilele trecute a venit la mine o veche prietenă, ce a fost plecată în străinătate, mai exact în Italia şi s-a întors în Focşani, oraşul natal, acum zece zile. M-am bucurat să o văd, însă ochii ei nu păreau prea fericiţi şi am încercat s-o întreb despre viaţa ei personală şi despre copii. Trebuie să precizez că prietena mea se numeşte Carmen are 45 ani şi doi copii superbi.

La început a ezitat să-mi povestească, apoi şi-a înmuiat inima şi mi-a spus tot ceea ce are pe suflet.

În urmă cu şapte ani a divorţat de soţul ei, cu care fusese căsătorită timp de 12 ani. Nu o trata frumos şi din când în când îi mai aplica şi câte o corecţie, astfel încât a decis să divorţeze şi să ia viaţa în piept de una singură, alături de Laura şi Victoraş, cei doi copii ai săi.

La început s-a descurcat destul de greu, însă ajutată de mama ei, a început să-şi recapete încrederea în sine şi să se pună pe picioare. Cu doi copii la şcoală nu e uşor să te descurci.

Îmi povestea că se trezea dimineaţa devreme şi pregătea micul dejun pentru fiecare în parte, deoarece fiecare avea preferinţele sale. Fata dorea un mic dejun bazat pe cereale pentru a nu se îngrăşa, băiatul dorea ceva apetisant şi consistent, neţinând cont de ceea ce dorea sora sa. Aşa că prietena mea trebuia să se trezească în zori pentru a da curs cerinţelor copiilor. Apoi urma îmbrăcarea pentru şcoală. Alt calvar… Îmbrăcămintea trebuie să fie adecvată pentru instituţia de învăţământ. Nu poţi să laşi un copil să meargă la şcoală îmbrăcat cu ce-i trece prin cap.

– Mami, pot să mă îmbrac cu fusta asta şi să-mi pun sandalele alea argintii cu toc?

– Nu se poate Laura, cum poţi să te duci aşa la şcoală? Ce vor spune profesorii?

– Dar mamă… Fetele din ziua de azi vin îmbrăcate aşa cum doresc. Profesorii nu zic nimic.

– Probabil că s-au adaptat la timpurile astea, de nu zic nimic, însă tu trebuie să te îmbraci cuviincios. Uite, pune-ţi rochiţa asta, care e până la genunchi şi încalţă-te cu balerinele astea. În felul ăsta vei arăta şi elegant şi decent.

– Offf… Mamă, cu tine nu mă înţeleg deloc. Bine, fie aşa cum zici tu.

– Dar tu ce faci Victoraş? Aşa vrei să mergi la şcoală?

– Dar cum altfel, mamă?

– Scoate-ţi imediat cercelul din ureche, brăţara şi inelele de pe degete şi apoi poţi pleca.

– Mmmm… Biiine.

Erau situaţii în care copiii erau prost dispuşi şi nimic nu părea să le convină, oricât de mult încerca ea să le facă pe plac. Totuși, trebuia să ştie cum să gestioneze situaţia.

După plecarea copiilor, urma să strângă prin casă toate lucrurile aruncate la voia întâmplării, să le pună la locul lor şi apoi să se aranjeze şi ea, săraca, şi să plece la serviciu. Nici măcar acolo nu avea mulţumirea sufletească, deoarece era răsplătită cu un salariu mic, cu care abia reuşea să-şi acopere cheltuielile casei. Sătulă de aceste griji materiale, a decis să plece în Italia. Zis şi făcut. A plecat şi în decurs de câtiva ani, a reuşit să strângă ceva bani pentru a se putea întoarce în ţară. Însă, acolo a cunoscut un bărbat cu trei ani mare ca ea, tot de naţionalitate română şi după un timp au decis să se căsătorească, mai ales că nu trebuia să mai aibă grija cotidiană a celor doi copii ai săi. A vorbit cu bărbatul, cum că ar fi bine să ceară consimţământul copiilor şi apoi să decidă ce şi cum vor face. Însă aici în ţară, cei doi copii ai prietenei mele, nu au fost de acord sub nicio formă. Ce să caute un bărbat străin în casa noastră? Ne incomodează. Nu ne simţim bine în prezenţa lui.

Carmen, care are o fire blajină, a ţinut cont de părerea şi dorinţa copiilor, renunţând la bărbatul iubit şi dorit, astfel încât acum se simte singură. Copii sunt plecaţi la facultate, şi chiar dacă sunt în vacanţă nu au timp de mama lor. Sunt tineri, dornici de distracţie şi cu un viitor promiţător, bineînţeles departe de ea.

Întrebarea este ce va face sărmana Carmen? Şi-a sacrificat viaţa, oferindu-le un trai mai bun copiilor săi, renunţând la propira ei viaţă şi la bărbatul din inima ei, pe care l-a iubit şi pe care l-a dorit alături de ea.

E greu să fii mamă pentru un copil, dar pentru doi? Privind către copii, fericirea unei mame nu are limite, mândră de realizările sale, însă când vine vorba despre viaţa proprie, rămâne cu semne de întrebare. În urma oricăror operanzi matematici, se spune că dragostea primită este egală cu dragostea împărtăşită, însă în cazul copiilor, oricâtă dragoste vei oferi, niciodată nu vei primi cu aceeaşi măsură.