De la începutul lumii, femeile și-au găsit alinarea și sprijiniul în brațele bărbaților, împreună cu care au format, poate, mai târziu, o familie. Ne-a fost dat sa fim plămădite din coasta lui Adam, să fim legate in stringuri strânse vieţi după vieţi poate de acelaşi barbat. Oricum am privi lucrurile, e cert că toate am trecut prin decepții în dragoste și am suferit mai mult sau mai puțin din cauza unui bărbat. Fiecare dintre noi am trecut prin isprăvi, am cunoscut persoane și ne-am clădit amintiri cu unele, memorii pe care nu le-am șters din suflet nici în ziua de astăzi. Poate nu am vrut să gonim din minte amintirile şi am preferat să clădim pe nisip speranţe într-o iubire pierdută. Iubirea, acest sentiment pe care noi toți cautăm să-l simțim față de o persoană care ne face sufletul să zâmbească și inima să fremete. Iubirea, pe care o asteptam dar de multe ori suntem incapabili sa o oferim neconditionat.
Încă din anii copilariei, am cunoscut inimi doritoare să se alăture alor noastre, iar apoi în adolescență toate acele simțăminte s-au concretizat în fapte, în gesturi, apropieri și cuvinte frumoase, experiențe și amintiri de neuitat.
De-a lungul timpului, am iubit sau am crezut că iubesc în multe moduri: copilărește, suspinând chiar și la cele mai neînsemnate replici sau gesturi, alergând plină de viață la întâlniri, am plâns, m-am jucat, m-am contrazis, am scris poezii şi am aşteptat cu sufletul la gură inbox-ul virtual. Am mers împreună la petreceri, am aruncat cu confetti, am făcut împreună clătite, am alergat de mână în mulțime și ne-am întâlnit în miez de noapte în secret în părculețul din cartier. Am petrecut clipe minunate, urmate de momente de zbucium și întrebări retorice, de ce sau din ce cauză s-a terminat totul, m-am zbătut, şi am încercat să înțeleg… Și totuși nu am înțeles…pentru multă vreme. Am iubit în joacă sau m-am jucat de-a dragostea, am fugit când dragostea mă copleşea… așa cum s-a întâmplat a doua şi a treia oara… Totul părea diferit în urmatoarea poveste, momentele de ascunziș și joacă cu replici sarcastice nu-și mai aveau rostul ele fiind înlocuite de momente tandre, sincere, în care ne mărturiseam fără jenă sau timiditate fluxul gândului nostru sau simțămintele ce ne încălzeau inimile. Am mers la film și la operă, mi-a ținut umbrela fără schimonoseli și joacă, ne-am plimbat cu mașina jumătate de țară, am urcat munții de mână și ne-am plimbat pe malul mării la apus de soare. Simţeam ca mă-nțelegea şi că mă susținea însă am fugit de el şi de toţi alţi iubiţi care au urmat de spaima că inima îmi va domina raţiunea şi am ales de fiecare dată să fiu singură.
Când am decis să mă implic, am facut-o conștientă şi am păstrat mereu o mică rezervă, m-am ataşat “controlat” de oameni și tipologii care mi-au schimbat destinul și gândirea, perspectiva și modul de a privi lucrurile. Oamenii aceștia, pătrunși cu intruziunea sau primiți de bună voie în viața mea, au fost oameni care m-au crescut, din toate punctele de vedere. Prin ochii lor am văzut lumea și m-am văzut și pe mine: da, în ochii lor mă vedeam mai frumoasă decât sunt de fapt, pentru că în privirea lor străluceam și eu…
Și până la urmă… Cu ce-am rămas din fostele iubiri? Cu buchete de flori sau cu bilețele de dragoste? Cu tricouri lălâi care deși erau cu 3 mărimi mai mari stăteau atât de bine pe mine? Cu îmbrățișări, sărutări pătimașe sau vorbe dulci? Nu, nu am păstrat sau mintea mea nu a fost în stare să înmagazineze imaginea tuturor clipelor acestea apuse…am rămas cu amintiri, învățături și experiențe.Toți acești “ei” care acum fac parte din trecut, mi-au dat părul după ureche cu tandreţe şi mi-au șoptit adesea minciuni siropoase: “îti sunt alături, voi fi al tau pentru totdeauna”. Acesti “ei” mi-au împins inima să învețe să rabde, să împartă și să fie pregătită pentru întâlnirea cu sufletul pereche. Poate şi datorită lor sunt acum așa cum sunt, datorită lor știu acum să iubesc un singur bărbat care va fi și ultimul. Am crezut multă vreme că nu sunt demnă de iubirea unui bărbat complet, matur şi responsabil tocmai pentru că eu însămi mai păstram rezerve de fiecare dată în fostele “iubiri” şi nu eram capabilă de o iubire completă şi necondiţionată. Am crezut de multe ori că nu merit sau că nu sunt pregătită pentru marea dragoste amăgindu-mă că mai trebuie să mă pregatesc, să fiu impecabilă pentru atunci când va veni în viaţa mea. Nu ştiu cum e mai bine: să rămâi pentru toată viaţa cu colegul din clasa a IV-a sau să-l cauţi, să străbaţi ţări şi continente….să încerci pentru a cunoaște, pentru a fi sigură pe deplin când faci o alegere, când decizi să-ți legi destinul de un om, pentru totdeauna…
