Achizitii fara sens

Infuzor de ceai tip inimă, suport de umbrelă, breloc gravat din Amsterdam, feliator de ananas și alte o mulțime de lucruri colorate, frumoase şi strălucitoare ne trebuiesc constant şi nu mai concepem viaţa fără ele când le vedem prin vitrine.

In ultimii 10 ani m-am mutat dintr-un cartier înr-altul, dintr-un oraş într-altul, dintr-o ţară într-alta de aproape 30 de ori. La fiecare mutare mi-am dat seama de câte obiecte ne incărcăm de-a lungul vieţii. Am luat fiecare mărunţiş în parte incercând să-mi amintesc ce poveste ascunde. De unele obiecte m-am debarasat uşor aruncându-le fără regrete pe altele le-am oferit cu placere prietenilor iar la unele dintre ele m-am oprit din împachetat şi le-am acordat atenţia cuvenită. Au fost puţine cele din urmă insă suficiente cât să mă facă să scriu acest text.

Zilnic, uităm să privim cerul și oamenii de lângă noi. Uităm să vedem realitatea și ne hrănim cu vise imposibile, fără sens. Ne plafonăm din cauza lucrurilor care ne displac și uităm să apreciem ceea ce avem chiar în fața ochilor.

Oamenii caută, poate, tot mai adesea în ultima vreme o îmbogățire materială, uitând să descopere comorile ce se ascund chiar în ei. E incredibil câţi oameni sunt bogați material dar săraci lipiți sufletește! Fericirea nu ține loc de bani, nu ține de lucruri și nici de împrejurări. Ea ține doar de noi și de felul în care apreciem ceea ce ni s-a dat.  Este atât de ușor să ne bucurăm de lucrurile simple, încât am ajuns să ne oprim din a face asta pentru că ni se pare banal.

Întotdeauna ne dorim cu ardoare lucrurile cel mai greu de obținut, lucruri mult prea costisitoare, sau care de cele mai multe ori se dovedesc a nu ne fi utile. Ne mințim că suntem nefericiți pentru că ne lipsește un anume lucru și suntem convinși că în momentul în care îl vom avea, vom fi fericiți şi împliniți. De câte ori nu ni s-a intâmplat să întrăm în posesia lucrului mult dorit, să  ne bucurăm un timp, apoi acea ,,mare dorință”  să facă parte din normalitate, ne mai având vreo însemnătate specială? Ba chiar după o vreme, să considerăm acel obiect învechit sau nefolositor, nebenefic, neînsemnat?

Avem nevoie de provocările și de tot demersul până la obținerea unui lucru material. E paradoxal că in aceeaşi măsură sau cu acelaşi patern de luptători lupăm pentru oameni, înfingându-ne colții în amintiri și ținând strâns funia unui ultim sac de speranță. La fel facem şi când  simțim nevoia să ne agățăm și de vise și planuri imposibile. Avem nevoie de acel factor care să ne pună în mișcare, să ne producă mici jocuri ale minții și întrebări care ne zguduie și ne împing să trecem la fapte.

Dacă am realiza că sunt multe lucruri mult mai importante pe care le deținem deja, am ști și că există o anumită provocare insesizabilă de a le menține aproape. Am conștientiza că zilnic pierdem obiecte care au fost noi odată, după care am tânjit cu pasiune acum multă vreme, lucruri care poate au un anumit rol în viața noastră dar de care ne împiedicăm sau stau prăfuite prin nişte cotloane ale casei. Ar  trebui să ne dăm seama că unele lucruri nu ne sunt nouă destinate și că nu trebuie să tânjim sau să copiem nevoile altora, ci mai degrabă să urmărim ceea ce ne împlinește pe noi.

E ciudat cum toate aceste achiziții fără sens au loc doar pentru că noi, oamenii, asociem fericirea cu lucrurile materiale.

Ce-ar fi ca de acum înainte, să apreciem ceea ce avem și să nu mai investim în achiziții fără sens? Eu insami, am perseverat in confuzia aceasta adunând  lucruri materiale din nevoia de control, de posesiune si chiar putere. Dupa multe achizitii si multe pierderi mi-am facut o introspectie care m-a ghidat către compunerea acestor versuri:

Achiziţii fără sens într-un crud tărâm,

Bulendre şi cioburi în idoli transform.

Lipsite de viaţă şi sens atâtea adun,

In goana nebună după vânt pe pămant.

M-am cizelat de-ajuns în ale lumii trenduri,

Suficient am adunat averi păgâne.

In dulci licori m-am îmbătat cu saţ in tinereţe.

Am studiat cu spor în tot ce timpu’-ndeamnă…

M-am confuzat destul în aşternuturi

mimând  iubirea…

Şi totuşi, am iubit de tot…  în tot,

cu toţi netoţii… şi m-am privat de tot ce pot iubi.

Am inţeles ce trebuie să-nţeleg,

Şi inţeleg ca n-am inţeles CUM să-nţeleg.

Viaţa-mister nedesluşit,

povară încleiată în faguri de miere otravită!

Cum s-o trăim mai bine???

Cum să trăim momentul?

Care e momentul?

Ce este viaţa?

Când a trecut?