Fast forward

Acum aproape 200 de ani, în mâna unui inventator român pe nume Petrache Poenaru, scârțâia și se chinuia pentru prima dată să scrie, un condei însetat de taine și povești. Cam 100 de ani mai târziu, unui alt domn, pe nume Henri Coandă, i s-a făcut o sete nestăpânită de necunoscut. Voia să se înalțe și să plutească, să străpungă orizonturi și să cucerească zări… cu noul și unicul său avion cu reacție.

Tot pe vremea aceea, mai toate femeile s-au emancipat și au vrut să scape de corsetul ce le ținea sub o constrângere mută. Voiau să înainteze, să schimbe, să evolueze, să facă praful clepsidrei să se scurgă cu rapiditate, să lanseze tendinţe iar toată omenirea simțea nevoia de nou.

…

Windows 7, Windows 8, Windows 9… telefon cu taste, clăpiță, șină, touchscreen… drone care pot escalada muntii, microfoane care cântă singure, plăci de surf motorizate, ceasuri care vorbesc și roboți care pot să facă tot ceea ce fac oamenii și ceva în plus. Invenții peste invenții, descoperiri peste descoperiri, toate noi și strălucitoare dau târcoale omului de rănd care se bucură că se află în trenul în mișcare. Ceasul se schimbă, minutele trec, orele se scurg iar zilele și lunile galopează tot mai repede spre un viitor pe care toți îl doresc mai luminos.

Savanții descoperă, oamenii apreciază, cunosc și primesc în casă tehnologia tot mai avansată. La început stângaci, apoi cu îndemânare, ei o folosesc și o refolosesc… ajungând să abuzeze de ea și să aibă sentimentul că le este de nelipsit.

Oamenii aveau alte valori şi preocupări inainte de boom-ul tehnologic. Viața curgea lin și neperturbata de spatiul virtual si tendinţele impuse de marketing. E trist să afli ca sunt oameni pe care dacă îi vei întreba care este cel mai de preț lucru pe care îl dețin vor răspunde clar și răspicat : ,, telefonul!,,. Pentru acei oameni, o întoarcere în trecut ce implică renunțarea pentru măcar câteva ore la smartphone-ul lor ar fi de nesuportat. Nu sunt mulți care ar vrea să renunțe, măcar pentru o săptămână, la toate gadgeturile de care și-au legat existența.

Ne simţim flataţi că facem parte din generaţia marilor descoperiri dar in aceeaşi măsură trebuie să reflectăm şi la faptul că timpul se scurge cu altă rapiditate.Tehnologia avansată a venit la pachet si cu scurgerea timpului in varianta fast forward. Câţi dintre noi nu am numărat zilele si ne-am rugat să treacă timpul mai repede până la leafă, să treacă mai repede ca să ne împlinească pruncul un anişor, să ne crească mai repede  părul, să mergem in concediu? Câţi dintre noi nu am amânat să fim fericiţi sau am preferat să aratăm că suntem duri doar ca să nu ne expunem slabiciunile? Trăim in așa numitul secol al vitezei – vremea în care totul se întamplă repede și știința avansează tot mai mult cu fiecare secundă.

Trăim in secolul imaginii şi al tehnologiei. Facebook-ul ne acaparează viața, chat-ul înlocuiește discuțiile face to face și întâlnirile au loc pe Skype. Noul înseamnă evoluție, iar evoluția progres. Este secolul tabletei babysitter pentru copiii noştri iar programele before and after school nu mai lasa loc copiilor de joaca in faţa blocului nici să mai privească cerul plin de stele.Tehnologia e benefică, atât timp cât nu înlocuiește prietenii, ieșirile în natură sau tot acel timp ce trebuie petrecut altfel. Ar fi şi mai benefică dacă la finalul vieții am lua cu noi laptopul sau ceasul, radio-ul sau tableta. Ne rămân, din pacate, doar amintirile care ne-au marcat și ne-au transformat, care ne-au făcut să zâmbim și să fim fericiți. Acestea au fost gândurile care m-au condus către aceste versuri:

Numărăm zilele să-i dăm ce i-al Cezarului in ziua salariului.

Cheltuim aşteptări ca să risipim timpul.

Risipim vise clădind pe nisip.

Aşteptăm să ne facem mari ca să mutăm munţii.

Ne facem mari şi ne jucăm de-a viaţa.

Apăsăm într-un delir repetat pe Snooz-ul vieţii ca să păcalim timpul.

Zămislim urmaşi cu saţ de a renaşte.

Clonăm endorfine in laboratoarele diavolului.

Ne adăpăm din izvoarele ştiintei păgâne.

Fii ai marketingului – demoni prefăcuţi în îngeri de lumină.

Se scurg zilele …uităm cine suntem, de ce suntem, de ce venim.

Abia când zăbovim cât vrem in pat…  ne dăm seama că s-a terminat.