Sertarul cu amintiri

Acum două nopți, am visat un copil. Privea spre stele și își dorea să le poată atinge, se cățăra pe scaune vechi pentru a avea acces la rafturile cele mai de sus sau strângea la piept o păpuşă fără un picior și vedea viața ca pe un parc de distracții în care toate mașinăriile mergeau singure. În nopțile de iarnă se-nvelea în plapumă și privea cu jind spre gemulețul mic de care se lipeau fulgi de nea, iar vara căuta cu disperare partea rece a patului, umbra cireșului sau câmpurile întinse și presărate cu maci unde putea înălța fără piedici zmeie. Și mai presus de toate, era o fetiță care strângea trifoi în pumni sau firișoare de iarbă îmbibate cu energie venită de la soare și își dorea cu ardoare să ajungă mare. Voia să crească și să evolueze, să își expună părerea…voia să devină o regină: regina propriei sale vieți.

…

Cu ani în urmă pe când eram o puștoaică, făcusem o pasiune din a planifica banii strânşi de anul nou când mergeam cu colindul din poartă în poartă sau din a-mi face planuri de viitor pâna la cele mai mici detalii. Vedeam lumea ca pe o grădină mare, presărată cu tot soiul de flori și arbuști înalți, cu buburuze și soare, cu multe porți ce dădeau spre curcubee și iazuri în care mă puteam scufunda cu inimă cu tot. Vedeam oameni buni care îmi făceau complimente, inimi curate care luptau pentru onoare și sute de vise care se plimbau pe cărări. Priveam spre nicăieri și mă imaginam pe mine cea matură. Vedeam oameni ce-mi stăteau alături și mulți prieteni gata să-se-arunce-n foc pentru mine și multe oportunități care-mi făceau cu ochiul.

“Când voi creşte mare voi avea tot ce-mi doresc” îmi spuneam adesea. ” Voi pleca într-o noapte la mare, cu trenul, singură și nu am să mă mai întorc. Vreau să mă mut la mare.” Mi-am plănuit să străbat munții, să merg la un picnic sub lună sau să trec granițele, am vrut să cunosc oameni și să descopăr mentalități. Îmi doream să urmez cursuri de echitaţie, să înot cu delfinii sau să cunosc un actor celebru. Am avut multe vise…și poate că multe dintre ele, s-au împlinit, iar altele, nu erau decât dorințe copilărești, carora acum nu le mai văd sensul.

Viața mi-a dat, mi-a luat, m-a învățat și m-a adus exact aici unde mă aflu acum. Și nu regret nimic… Pentru că oricât aș vrea, creierul meu a decis pentru mine să păstreze în acea cutiuță bine ascunsă, tot ceea ce a fost cu adevărat important sau…semnificativ. Nu am să uit anii copilăriei, cafeneaua studenției, țările pe care le-am colindat și oamenii pe care i-am cunoscut… Păstrez şi acum basmaua de la bunica, scoica din Cuba, o linguriță de argint de la un hotel din Roma, o floare de nisip din Tunisia, o bicicletă in miniatură din Copenhaga, o felicitare de la colegii din Cambridge, și multe alte “firișoare de nisip” care se strecoară în dulăpioare din lemn sau colțișoare de suflet. Amintirile fac parte din viața noastră, sunt parte din noi: ele nu sunt niște foi șterse ce merită aruncate la gunoi, ci niște inscripții impregnate cu cerneală permanentă pe pereți care, fără să vrem, ne mai apar câteodată-n cale. Sunt ca zidurile de la marginea orașului: nu mergem mereu acolo, dar câteodată, fie că avem treabă în acea parte a orașului sau pașii ne-au călăuzit fără voie, ele ne apar în față și ne surprind cu urme ale trecutului impregnate adânc în granit. Unele amintiri chiar nu merită uitate.

De ce ai vrea să uiți prima iubire? De ce ai vrea să uiți de ziua aceea când ai primit o floare și acel gest ți-a inroșit inima peste măsură, făcând-o să se zbată și să bubuie în cel mai armonios chip? Poate nu mai ai floarea, dar inima ta a memorat sentimentul. De ce să arunci în negură prima dată când oamenii te-au aplaudat și ți-au recunoscut meritele? De ce să uiți ziua când ți-ai cunoscut prietenul cel mai bun? De ce să uiți toate momentele grele prin care ai trecut și toate dezamăgirile care ți-au răstălmăcit ființa? Nici pe ele nu merită să le uiți…pentu că ele sunt cele care te-au ridicat si din care ai învăţat să te salvezi. Datorită lor ești tu acum, aici. Unele amintiri, merită să rămână in sertarul inimii pe care sa-l deschizi ori de cate ori vrei sa te întorci în timp.