’’Prietenii sunt ca stelele, deși nu-i vezi mereu, ei sunt întotdeauna acolo’’.
Părinţii pe care ni-i i-am ales sau care ne-au ales pe noi sa le fim copii in existenţa asta sunt întotdeauna “acasă” in sufletele noastre. Ei sunt ai noştri orice s-ar intâmpla. Familia-cea dintâi instituţie, unitatea primordială a intregii societaţi se dovedeşte a fi incompletă pentru omul contemporan, omul social care simte nevoia de a aparține și unui altfel de grup: un grup unde să se regăsească, unde să poată să împartă, unde frumusețea anilor să se preschimbe cu timpul în amintiri pe care să le depene la o şuetă peste ani…nevoia de prieteni.
…
In perioada jocurilor am legat prima prietenie de suflet. Cu Mihaela aveam să împart toate zilele ploiase în care ne adăposteam la mine ori la ea să jucăm Scrabble sau Remi, zilele cu soare în care aveau loc întâlnirile grupului de fete sau primele nopți ca adolescente ce aveau să facă cunoștință cu discoteca – un simplu ring de dans la Căminul Cultural din Botoşani.
Parca nici nu stiu când a trecut… eram doar niște copii nazbâtioşi. Stăteam cu toții în fața blocului sau în parcul din cartier până se-ntuneca. Orice joc se transforma într-o poveste, orice membru al echipei conta. Concursurile de cățărări în copaci, sărit coarda sau Șotron erau printre favoritele mele. Noi nu comunicam virtual ci stăteam adunați undeva în natură iar gadgeturile si brandurile nu erau teme care să ne preocupe in acea vreme.
La liceu am legat o altă prietenie care a ţinut 4 ani. Doamne câte trăiri şi emoţii!!! Certurile din nimic, dramele adolescentine sau pauzele mult prea scurte în care niciodată nu aveam destul timp de vorbit… Câtă dramă, câtă suferinţă când Diana s-a indragostit iar eu nu mai aveam niciun loc in viata ei. Odată cu strângerea ,,catrafuselor,, din banca a treia de la perete am negat orice prietenie care existase vreodată.
…
In timp, valorile şi priorităţile s-au schimbat iar oamenii pe care am ales să-i ţin aproape au trecut toate testele de încredere. S-au facut 15 ani de când prietenele din facultate au devenit prietenele vietii. Nu a fost usor. A trebuit să trecem peste podeţe cu scânduri lipsă, sa iertam cuvintele aruncate în ploi și vârtejuri marine ce parcă voiau să ne scufunde. Noi nu am impărţit doar banca a treia de la perete, am impartit lacrimile când mi-am pierdut părinţii, am impărţit ultimii cenţi pe care i-am dat pe un ceai ca să ne adăpostim la cald într-o cafenea din gară, nunţile, divorţurile şi naşterile de copii din vieţile noastre….
Nu multă lume crede în prietenia pe viață iar din cei ce cred, nu toți vor garanta că au cunoscut-o. Prietenia însemnă înțelegere, loialitate, bucurie. Prietenia înseamnă ajutor reciproc și putere de sacrificiu, ea existând cu adevărat doar atunci când eşti capabil să dăruieşti fără să aştepţi ceva la schimb. Prietenia nu inseamnă un grup virtual unde să postezi ce ai mancat intr-un restaurant fancy sau noul model de extensii de gene.
Tu crezi în prietenie…pe viata?
