Cum sa traiesti cu o pensie in Romania?

Roțile sunt în funcțiune, se învârt, căci sunt bine unse cu ulei, urmându-și drumul fără să schimbe nimic din ceea ce li s-a destinat să facă…așa e și viața: un circuit continuu, o piramidă pe care urcăm câte un pas pe zi, un drum lung în care facem multe popasuri, obosim, ne revenim, avem energie și alergăm câteodată, poate prea grăbiți să ajungem la final.Trudim o viață cu gândul că într-o zi o să primim o răsplată, o recunoștință materială sau măcar morală pentru tot ceea ce am izbăvit pe parcursul vieții. Plătim impozite, taxe, înghițim nedreptăți, acumulăm zile și nopți de muncă, cu gândul că la bătrânețe o să ne putem bucura de o viață simplă, fără griji. Ce primim în schimb? Ce primesc ei, toți bătrânii care se chinuie să mai țină strâns de firul vieții încă puțin?

Cei mai mulți dintre ei stau în căminul cald și mai aruncă din când în când câte un lemn în sobă sau poposesc într-un jilț lângă geam și privesc în gol amintindu-și de vremurile tinereților lor. Părul le-a încărunțit, ochii le sunt obosiți și poartă ochelari groși sau subțirei în formă de semilună, iar cârja le e sprijinită de pat, baticul sau cușma îi apără de ploi și papucii de casă le încălzesc tălpile bătrâne când vor să facă o plimbare în livadă.

Unii sunt imobilizați la pat și nu vorbesc prea multe, alții sunt încă vioi și cuprinși de o exaltare tinerească, povestind vrute și nevrute nepoților lor: cum s-au luptat în al Doilea Război Mondial și erau cât pe ce să fie capturați de ruși, cum îi trimiteau pe ei părinții pe câmp cu oile și vacile, cum mergeau pe ascuns la biserică sau ce școală serioasă se făcea pe atunci și cât de respectați erau dascălii…se întind în poveștile lor interminabile, îl pomenesc pe dom’ Ceaușescu și nu numai că îl laudă…ba chiar îl vor înapoi. Fie că îi înțelegem sau nu, fie că ideile lor sunt complet ’’demodate’’, le luăm în considerare sfaturile și îi iubim pentru că sunt ai noștrii. Cu pensia primită de curând sau cu portofelul gol, ei niciodată nu uită să lase o cât de mică atenție nepoților lor când le pășesc pragul sau se odihnesc pe prispa din fața casei.

Evoluția există. Fonduri Europene, asigurări private, fonduri de investiţie. Oamenii au crescut și au înțeles că munca poate fi ridicată la un alt nivel, iar standardele vieții pot crește din ce în ce mai mult…dar bătrânii? De ei a avut grijă cineva? Îi pasă vre-unui parlamentar înstărit că sunt oameni în vârstă care nu au ce mânca pentru că dau, lună de lună, bani pe medicamente care le garantează o șansă minimală la fericire? Ei nu sunt nici agresivi și nici nu protestează..ci eventual împart puținul pe care îl au cu cei ce-i înconjoară. Ce primesc în schimb? Sunt evitați, manipulați și mai mereu dați deoparte când vine vorba de majorare de salarii, sau în cazul lor pensii…

Așadar, cum poți trăi cu o pensie în România? Ceea ce unii numesc trai cât de cât decent este in realitate o viață plină de neajunsuri și griji, bani puțini, facturi multe, medicamente și mai multe… Doctorii îi iau în râs și îi lasă să aștepte ore în șir în fața cabinetului doar pentru a le acorda o rețetă sau un sfat care nu durează mai mult de 5 minute, adolescenții îi împing în tramvai și fel de fel de oameni le fură locul din față la supermarket și își permit să le adreseze doar un ’’dă-te babo deoparte, mă grăbesc’’ în loc de ’’ sărutmâna’’. Am locuit 5 ani în Germania şi am cunoscut destui pensionari.Pot spune cu certitudine că pensionarii sunt cei mai liniştiţi cetaţeni. Chiar se simte confortul psihic si ei chiar culeg roadele muncii de o viaţă. Merg in vacanţe, sunt membri in tot felul de cluburi, fac sport iar unele vaduve se recasatoresc si îşi trăiesc a doua tinereţe. Sunt energici şi respectaţi de societate. Realitatea românească e tristă, guvernului nu îi pasă iar noi, oamenii obișnuiți, nu putem face nimic mai mult decât să tragem un semnal de alarmă și să ne întrebăm: ’’Cum poate un bătrân să trăiască dintr-o pensie mizeră în România?’’